11 Avram Iancu, Room 319 office@cluj-napoca.elsa.ro +40 745 050 099
Perspective Juridice

Perspective Juridice cu Șerban Diaconescu, Roxana Dan și Nicolas Hamouy-Durkheim

ELSA Cluj-Napoca își reia activitatea cu primul eveniment din acest an universitar, Perspective juridice, organizat de departamentul STEP. În cadrul acestei discuții în plen, au fost invitați avocatul și conferențiarul Şerban Diaconescu, precum și Roxana Dan, judecător civilist ȋn cadrul judecătoriei Tȃrgu-Mureș și cadru universitar la Facultatea de Drept UBB Cluj.

Alături de aceștia, a fost invitat și Nicolas Hamouy-Durkheim, masterand în drept la Universitatea din Le Havre și secretarul general ELSA Franța, care a vorbit despre diferența de sistem dintre Romȃnia și Franța și despre pașii diferiți pe care un student la Drept trebuie să ii parcurgă în Franța pentru a ajunge avocat.

Primul care a luat cuvȃntul a fost Şerban Diaconescu, care a expus cȃte puțin din viziunea dânsuli de avocat. Acesta pleacă de la ideea că profesia de avocat este greșit ȋnțeleasă ȋn rȃndul tinerilor din ziua de azi și nu numai. ”Avocatul trebuie să ȋși construiască relația cu un potențial client pe ȋncredere și pe confidențialitate. Clientul, aflat ȋn impas, dorește un sfat onest și o cale cȃt mai eficienă de a-și rezolva problema, apelȃnd la serviciile avocatului, acela care, cu suficientă ȋnțelegere, se apleacă asupra problemelor clientului, astfel încȃt să se ajungă la o soluție viabilă. Într-un sistem guvernat de reguli, rolul avocatului este acela de a așeza și exploata acele reguli ȋn așa măsură ȋncȃt să fie pe ȋnțelesul justițiabililor și pentru a se evita ajungerea ȋn instanță”, a spus avocatul.

Întrebat fiind ce calități sunt necesare unui student ca atunci cȃnd intră pe piața muncii să fie pregătit, Şerban Diaconescu a afirmat: ”în primul rȃnd, din repertoriul unui student, nu trebuie să lipsească gȃndirea juridică. Abilitatea de a jongla cu noțiuni, ușurința de a face raționamente, precum și ancorarea ȋn concret, ne ȋndepărtează de pericolul de a ajunge o “mașină de memorat grile ce se concentrează exclusiv pe materie”.

Domnul avocat a ținut, ȋn finalul discursului, să spulbere mitul ce circula ȋn jurul studenților și anume acela că piața de avocați, în Romȃnia, este suprasaturată. ”Este nevoie de avocați tineri, de oameni competenți și dornici de muncă, ce ȋmbrățișează cu drag această profesie.”

În continuare, studenții au asistat la o minunată relatare a experienței de judecător din partea Roxanei Dan.

Intrată încă din prima ȋncercare la INM, judecătoarea a mărturisit că a simțit tot timpul o afinitate cu dreptul penal, ȋnsă ȋn urma unei experiențe, a realizat că nu asta ii se potrivește, a ales secția civilă.

Roxana Dan consideră că a fi judecator ȋnseamnă, pe lȃngă a fi un profesionist al dreptului, a fi un iubitor de oameni și un doritor de a depune un efort suplimentar. ”Tinerii sunt deschiși dorinței de a sta peste program. Tinerețea nu este un impediment, în legătură cu funcția de judecător, ci un avantaj.”, în opinia tinerei judecătoare. ”Dreptul nu dezumanizează, ci e cea mai umana profesie posibilă. Dreptul e peste tot în jurul nostru.”, afirmă ea.

Sfatul pe care îl adresează studenților este acela ca pe lȃngă cunoștințele profesionale, studenții să ȋși dezvolte și structura umana, să caute ȋnăuntrul lor și să vadă ce ȋi mișcă cu adevărat, iar dacă dreptul este răspunsul, să meargă mai departe. “Nu vrem să vedem oameni chinuiți și nici voi. Trebuie să fii ȋn regulă cu ceea ce faci. Viața e prea scurtă pentru chinuri”, a mai spus magistratul.

La final, invitații au rămas plăcut impresionați de reacția sӑlii și de buna organizare a evenimentului, fapt ce transmite ȋncӑ o datӑ seriozitatea și profesionalismul ELSA Cluj-Napoca atunci cȃnd vine vorba de organizarea de evenimente cu tentă juridică.

Articol Realizat de: Cristian Oană (Director PR, ELSA Cluj-Napoca)