11 Avram Iancu, Room 319 office@cluj-napoca.elsa.ro +40 745 050 099
Elek Ronald

Ronáld Elek: Dacă vrei sa îți depășești toate limitele, locul tău este în ELSA

Am atâtea povești despre experiența mea în ELSA încât îmi este aproape imposibil să mă limitez la câteva fraze pentru a cuprinde esența.

Așa cum toate lucrurile bune se întâmplă spontan, așa a început și relația mea cu ELSA. La insistențele unor colegi, am mers și eu la interviu, deși nu fusesem la prezentarea This is ELSA și nu știam mai nimic despre Asociație. Am bătut la ușa sediului ELSA și din momentul acela a început aventura.

La început am fost atras mai mult de oportunitățile de distracție și mai puțin de cele academice. Vedeam ELSA ca pe o modalitate de a îmi face prieteni noi. Dar ELSA s-a dovedit a fi mult mai mult decât atât. Pe scurt, am învățat cum să lucrezi cu niște oameni care au același scop ca mine (și am avut norocul să lucrez cu niște oameni minunați), am învățat să îmi organizez munca, să îmi fac un plan pentru proiectele pe care vreau să le duc la bun sfârșit, să găsesc soluții în condiții de stres, să interacționez cu oameni cu funcții importante, să negociez contracte, să conduc o echipă, să vorbesc în fața unui public și lista poate continua… Proiectul de care sunt cel mai mândru este coordonarea Întrunirii Consiliului Național. La acest eveniment au participat peste 300 de ELSAci, și pot să spun că totul a ieșit perfect. În niciun caz nu îmi imaginam la începutul studenției mele că sunt capabil să fac aceste lucruri. Dar asta este și frumusețea acestei Asociații – iți arată că poți mai mult. Toate aceste lucruri le apreciez acum, la începutul carierei mele de avocat.

Pe lângă aceste lucruri care m-au dezvoltat enorm, trebuie sa menționez că în ELSA am fost la cele mai faine petreceri și la cele mai memorabile team-build-inguri, cu cei mai faini oameni.

În concluzie, vă spun că studenția la Facultatea de Drept îți oferă 4 ani plini de momente intense, totuși, daca vrei sa îți depășești toate limitele, locul tău este în ELSA. Nu este ușor să termini aceasta facultate, dar o vor face mulți, mult prea mulți. Iar acest lucru te obligă să fii diferit, să fii cel mai bun. Facultatea trece repede, profitați de aceste clipe și scoateți maximul din voi!

P.S. Iubiți ELSA!

Ronáld Elek

Director PR 2015/2016

Vicepreședinte Resurse Umane 2014/2015