Departamentul STEP

Student Trainee Exchange Programme (STEP) a stat la baza fondării ELSA International și face parte din cele trei arii de activitate ale asociației. Departamentul STEP îmbină dezvoltarea personală cu cea profesională, elemente importante pentru studenții la drept și tinerii juriști. Astfel, acesta colaborează cu instituțiile de drept în scopul oferirii unor stagii de practică atractive.
Prin intermediul STEP se desfășoară stagii de practică atât interne, la cabinete de avocatură și la instituțiile statului, precum Curtea de Apel sau DIICOT, cât și externe, la nivelul ELSA International, prin care studenții la drept și tinerii juriști au ocazia de a își pune în valoare abilitățile și cunoștințele în țările în care există ELSA pentru o perioadă cuprinsă între două săptămâni și doi ani.
Așadar, principalele evenimente ale departamentului sunt Postuniversitaria, STEP, Perspective Juridice si JobFest.

Postuniversitaria

Prin acest eveniment, departamentul STEP reușește să ofere semestrial diverse stagii de practică la nivel local la cabinete notariale, de avocatură, ale executorilor judecătorești, dar și la instituții de drept.
Scopul acestui eveniment este acela de a ajuta viitorii juriști în dezvoltarea profesională, pentru a dobândi experiență profesională, pe lângă cunoștințele teoretice acumulate în timpul studiilor universitare.

STEP

Student Trainee Exchange Programme, programul care și denumește acest departament, pune la dispoziția studenților în drept și a tinerilor juriști posibilitatea de a participa la stagii internaționale de practică în domeniul juridic. Importanța acestui proiect pentru beneficiarii săi rezultă din aceea că pregătirea academică este îmbinată cu experiența profesională prin expunere la un mediu socio-cultural și juridic diferit.
Prin intermediul programului STEP, se oferă beneficiarului posibilitatea de a petrece între 2 săptămâni și 18 luni într-o firmă, instituție sau organizație ce desfășoară activități în domeniul juridic, stagiile de practică fiind de regulă plătite.

Perspective Juridice

Evenimentul “Perspective Juridice” are ca scop infomarea studenților la drept despre meseriile juridice. Astfel, sunt invitați diverși practicieni ai dreptului pentru a oferi detalii din culisele meseriilor lor, prezentând studenților avantajele, dezavantajele și răspunzându-le la fiecare curiozitate.

JobFest

JobFest este un eveniment ce se desfășoară pe parcursul mai multor zile, în care firme renumite în domeniul dreptului își prezintă oferta de muncă sau internship-urile disponibile. Acest eveniment se adresează mai ales studenților din anii terminali și masteranzilor, fiind o cale chiar spre un posibil job.